Meet tea and her story:

de la hobby la dream job

Așa că am reluat întrebarea: „Șiiii...pasiunea asta pentru muzică o ai de când erai mică, este în sângele tău sau e o pasiune dezvoltată pe parcurs?”

Tea: În cazul meu, eu chiar am știut că îmi doresc să fiu cântăreață, nu am avut nicio îndoială legat de asta. Niciodată nu m-am gândit ba că vreau să fiu astronaut, ba sirenă sau altceva. NU! Eu am știut că vreau să fiu cântăreață. Chiar și în clasa întâi am avut o colegă de bancă, care a devenit și prietena mea cea mai bună și țin minte că i-am spus „Eu vreau să devin cântăreață!” , iar ea a zis „Și eu doctor!”...știți cum zic copiii. Într-adevăr, ea acum a terminat medicina, deci va deveni doctor, iar eu cânt cu adevărat, deci în cazul nostru, visele chiar s-au adeverit.

Și totuși am simțit asta, e o chestie care mereu te deosebește de alți oameni. E ciudat pentru unii, deoarece ești mereu în lumea ta, vezi totul cu alți ochi decât văd ceilalți. Tu ești practic undeva pe un nor, departe, și simți cumva asta că te face diferit, dar nu în sensul de ”OMG,I am soo weird!” sau ”Wow, ce nebună sunt!” că asta e puțin ridicol, dar ai practic o viziune diferită asupra lumii, o vezi dintr-o cu totul altă perspectivă.

Cred că asta se datorează foarte mult carismei mele. Vocea nu e niciodată de ajuns!

Când nici nu visam să trăiesc din muzică, îmi făceam scenarii în cap și pur și simplu muream de râs. Pur și simplu mă gândeam” Ce tare ar fi chestia asta!”, iar lumea mă întreba:” Tea, ce ai zis?” . E mereu o viziune artistică care te deosebește de ceilalți oameni.

Trebuie să ai emoție personalitate, carismă...trebuie chiar să arăți bine!

Din păcate sau din fericire, oamenii ascultă cu ochii. Lumea asta a muzicii este foarte superficială, cumva. Cele mai mari hit-uri au clipuri video. De ce oare? Așa va înțelege omul piesa mai bine.

De exemplu, este o diferență între un vocalist și un artist. Vocalistul cântă foarte bine. Sunt foarte mulți oameni care au mai mult talent decât mine, dar nu toți au ceva special, nu au nebunia unui artist, creativitatea, nu au neapărat o personalitate foarte dezvoltată, prezență scenică atât de bună sau nu știu să comunice suficient de bine cu publicul...Sunt persoane care cântă foarte bine, dar nu transmit absolut nimic. Eu nu pot zice că cânt perfect, cu siguranță de-a lungul timpului am evoluat foarte tare, dar mereu am avut prezența asta scenică de care am zis mai devreme, mereu am avut emoție în voce și am reușit să transmit ceva. Eu chiar cred că aspectul ăsta a păcălit lumea că eu chiar am o voce mai bună decât e ea de fapt.

De asemenea, nu cred că există vreo vedetă care să nu arate bine pe sticlă cum s-ar spune. Din păcate, repet, lumea muzicii a devenit una superficială. În acest domeniu poți muri sărac sau poți avea foarte mare succes. E un domeniu foarte wild! Aici nu e un loc pentru toată lumea. În alte domenii da, e un loc pentru toată lumea. În muzică nu e așa: ori încerci să fi pachetul complet, să fac cam de toate și te implici, dacă nu ești nevoit să-i spui ”La revedere!”. Nu te oprește nimeni să cânți, dar să faci o viață întreagă așa ceva, este o misiune foarte grea!

Eu: Da, așa e! Acum sunt foarte curioasă: ai avut susținerea familiei pe această cale? După cum deduc din ceea ce mi-ai povestit până acum, viața de artist este una foarte grea și cu multă muncă în spate.

Tea: Eu sunt chiar un caz fericit. La noi în familie să fii artist este ceva destul de comun. Tatăl meu cântă la chitară și la voce, dar a renunțat la partea cu muzica pur și simplu pentru a asigura securitatea familiei. Bunicul meu este actor ( este vorba de Dorel Vișan,un mare actor român, dar Tea a fost prea modestă să ne spună), dar când vine vorba de familie, cam asta e ideea. Tata și-ar fi dorit să devină cântăreț, dar așa cum am și spus mai devreme, a renunțat și s-a dus la antreprenoriat. Când a văzut că vreau să fiu cântăreață, nici nu s-a mai pus problema.”Da! Mergem! Facem” era foarte entuziasmat. Ei m-au dus la concursuri, la școală de muzică. Erau extrem de mândri de mine. De exemplu, dacă la școală luam un 10, nu prea îi interesa, dar dacă le spuneam că urmează să am un concert mișto, ăla reprezenta pentru ei cu adevărat un vis împlinit. Ei își doreau să mă vadă mereu cântând. Odată chiar mi s-a întâmplat să învăț la chimie, iar tata să mă mustre că de ce nu cânt . Dar nu a fost niciodată genul ăla de poveste de Hollywood în care copilul este forțat să își exploateze talentul pentru a deveni vedetă. Si eu mi-am dorit foarte mult să fiu cântăreață, dar niciodată nu m-au obligat să fac asta. Dimpotrivă, de fiecare dată când voiam să fac ceva m-au susținut și au făcut tot posibilul să mă ajute. Le place mai ales să vină la concerte Dirty Shirt și să poarte tricourile.

Eu: Ei sunt cei mai mari suporteri ai tăi, nu?

Tea: Exact! Sunt foarte încântați! De exemplu, mama ascultă Dirty Shirt în mașină, este la modul „ Mamă ce îmi place piesa asta!!!!!”. Chiar și pe plan financiar primesc foarte multă susținere de la ei.

Din nefericire, familia mea reprezintă un caz particular. De obicei, nu se întâmplă așa ceva.

Eu: Sunt extrem de curioasă, dacă muzica nu ar face parte deloc din viața ta, ce hobby ai avea? Cu ce te-ai ocupa? Există acolo undeva un fel de side dream de care nu te-ai ocupat pentru că ai ajuns să faci muzică?

Tea: Sunt deja multe lucruri pe care le fac în absența muzicii. De exemplu, îmi place foarte mult să fac vloguri pe YouTube și mai nou mi se pare fun să postez TikTok-uri. Probabil că aș fi make up artist dacă nu era muzica ( mai fac asta uneori, în timpul liber). De asemenea, acum un an am si predat la facultatea de econime FSEGA. A fost o experiență interesantă și pot spune că mi-am îndeplinit cumva visul de a preda acolo, deoarece mie mi-a plăcut foarte mult la facultate și mereu am vrut să fac asta.

Consider că este foarte important să faci cu pasiune ceea ce-ți place. Că degeaba ai un hobby dacă nu muncești la el cu adevărat. Este Important și să realizezi ce vrei să rămână hobby și ce dorești să realizezi într-un business. Nu poți investi la fel de mult într-un hobby așa cum investești într-o meserie. De exemplu, am si dansul ca Hobby, dar nu investesc la fel de mult timp în el, cum învestesc în muzică.

Eu: Este și de înțeles! Se pare că am ajuns deja la ultima întrebare pe care o am. Care este momentul cel mai memorabil de care îți aduci aminte în ceea ce privește cariera ta muzicală și ce îmi poți spune în legătură cu asta?

Tea: Hmmmmm...asta e o întrebare la care am nevoie de timp de gândire. Dar cred că e momentul în care m-a sunat Mihai Tivadar de la Dirty Shirt să mă intrebe dacă nu vreau să cânt alături de ei. Atunci mie mi s-a confirmat cumva că eu nu am pierdut deloc vremea. Oamenii ăia m-au contactat să cânt cu ei, în condițiile în care e trupa mea preferată din România,iar asta a fost pentru mine un șoc și totodată cel mai mare motiv de bucurie. Eu nu m-am băgat deloc în seamă, ba chiar m-au sunat ei.

De atunci, fiecare concert cu Dirty Shirt e un mega eveniment. Cu siguranță a fost memorabil chiar și anul ăsta în care am cântat la Hellfest. Să te vezi pe scenă și să vezi că te ascultă mii de oameni la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică Rock și metal din Europa, este cu totul altceva. Nu te mai simți un simplu vocalist, te simți artist din toate punctele de vedere! Pur și simplu știi că ești pe drumul cel bun.

Și atunci când cântăm la ROCKfm îmi place!

Eu: Well, cam asta a fost tot, eu îți mulțumesc din suflet că ți-ai luat din timp să stai la povești cu mine și abia aștept să ne revedem la următorul concert!!