Îmi place să cred că atunci când ai o pasiune pentru ceva lupți să o dezvolți și să crești în fiecare zi odată cu acea pasiune. Până acum câteva luni nu mă gândeam că voi reuși să iau interviuri artiștilor pe care îi apreciez și admir și mă bucur să admit că am reușit să țintesc tot mai sus pe scena de rock din România.
În weekend am reușit să ies la o bere cu reprezentantul, dacă îi pot spune așa, al uneia dintre cele mai de succes trupe de metal din România, și anume E-an-na. Dacă întreb orice persoană din comunitatea rock sau metal din România, sigur măcar 90% dintre ei îmi vor spune că au auzit de trupă și eventual că sunt și mari fani ai lor.
Odată cu lansarea melodiei „Codru” în anul 2016, E-an-na s-a bucurat de un nesperat succes, având, așa cum veți vedea că admite și Andrei, sold-out la prima lor performanță live, lucru de care nu toate trupele din România se bucură la început de drum.
Așadar, fără alte introduceri, în rândurile următoare veți citi cum a decurs discuția mea cu Andrei Oltean, solistul vocal al trupei, bineînțeles la o bere.
EU: În primul rând mulțumesc că mi-ai acceptat invitația. Să știi că înseamnă foarte mult pentru mine si sunt foarte emoționată.
Andrei: Mă bucur și eu! Mersi că m-ai chemat.
Eu: Prima întrebare este cine este Andrei Oltean? Ce ne poți spune mai exact despre tine și crezi că este semnificativ?
Andrei: Despre care mine vine întrebarea.
Andrei: Zic asta fiindcă Andrei Oltean sunt mai mulți, de fapt, suntem mulți comasați într-unul singur, n-o să intru și în viața de zi cu zi, de job, de om normal și mai departe dar până și partea artistică e împărțită în mai multe mai multe , omul de pe scenă și mai ales din spatele scenei, de compoziție că acolo am cea mai mare activitate.
Mă regăsesc foarte mult în spatele ei, deoarece de acolo pornește de fapt identitatea asta de artist al lui Andrei Oltean și de acolo vine totul. Până la urmă, pasiunea mea cea mai mare este să fac muzica, să-mi placă mie cum sună dar dacă le place și altora deja e superb.
Andrei: Într-o oarecare măsură. Niciunul dintre noi nu e doar un muzician. Fiind totul pe independență, avem și alte atribuții.
Eu: Looking back, acum peste 9 ani, când a luat naștere trupa voastră ce poți spune, erați aceeași formulă, cum v-ați cunoscut? Mai exact, știu că nu sunteți din același oraș.
Andrei: Nu sunt chiar 9 ani, sunt doar vreo 8 , dar oricum suntem bătrâni în curând. Nu e aceeași formulă clar, am început de fapt, eu cu Ovidiu. A început ca un proiect de studio, de compoziție până
la urmă, iar din formula originală de Live ,să zic de 5 oameni, am rămas
doar eu cu Ovidiu și cu Paul la nucleul trupei. Iar membrii s-au mai
schimbat între timp. Acum suntem într-o formulă stabilă deja din 2019. A trecut ceva vreme. Și cum ai spus, toți suntem 7 oameni din 6 orașe diferite, așa că logistica, într-adevăr, e o problemă mare.
Eu: V-a fost greu să dați o formă conceptului E-an-Na? Din ce am auzit, chiar și numele trupei are o semnificație aparte, traducându-se practic în „Regatul cerului” sau ceva similar. Cum ați ajuns la numele ăsta? Se datorează faptului că ai o pasiune pentru limbile
orientale sau a fost altceva la mijloc când ați ales numele trupei?
Andrei: În momentul în care am botezat E-a-Na, încă nu învățam limbi orientale. Însă la momentul respectiv căutam un nume deja de luni de zile și eu aveam un background destul de îndelungat să zicem, cu ocultismul . Și de acolo și pasiunea pentru alte scrieri, pentru simboluri și pentru sonorități. Bineînțeles și sonoritatea era un factor esențial, de
asta nu m-am grăbit cu un nume. Ca să fac o paranteză, de exemplu, trupa mea preferată fiind Arkona și eu, nevorbind o boabă de rusă la momentul respectiv, am înțeles cumva importanța sonorității limbii ca instrument și dacă nu înțelegi cuvintele este un factor, iar numele l-am găsit după luni de zile de căutări, atunci când citeam „Tratatul de istorie a religiilor” a lui Mircea Eliade , iar numele de E-An-Na îl știam fiindcă Dor de Duh a scos o piesă cu numele ăsta înapoi în 2012, dar nu m-am gândit atunci că va avea sens și nici nu-i știam însemnătatea. De când am citit despre asta alegerea s-a făcut așa instant, nu a fost o chestie de cuget.
Eu: Ceea ce faceți este destul de unic în România și îmi
place că vă asumați asta. Și am să întreb: care sunt genurile de muzică din care vă inspirați, în principal?
Andrei: Întrebarea este: care nu sunt cele din care ne inspirăm, mai ales. Dată fiind discografia noastră destul de variată până acum, stilistic vorbind, cum suntem 7 oameni, fiecare cu gusturi diferite, este un amalgam. Plus că s-a democratizat procesul de compoziție în ultimii ani. La început eu mă ocupam de aproape tot, însă de la câteva materiale încoace au început să scrie și ceilalți. Am ajuns la un fel de echilibru și automat la o schimbare a stilului în repetate rânduri . Clar baza este folkul și folk metal-ul. Dar am avut devieri destul de substanțiale, până să nu mai fie metale deloc pe anumite piese.
Eu: Am observat asta. În România, multe trupe precum The Mono Jacks, Om la Lună, Alternosfera cam cântă pe aceeași direcție.
Andrei: Da, deoarece să cânți pe o anumită nișă este mult mai safe.
Dacă tu schimbi de la o lansare la alta, aproape cum facem noi, ai un risc foarte mare ca omul să zică, „Eu nu pentru asta vă ascult, îmi pare rău, o să mă duc în altă parte.”
Cu asta am pierdut o parte din public, dar o parte mult mai mare decât ne-am așteptat ne-a rămas fidelă și asta e extraordinar.
EU: Dacă ai putea să defineși într-o frază stilul muzical pe care îl aveți, cum l-ai defini?
Andrei: Doar E-An-Na. Consider că orice altă definiție ar fi incompletă.
Eu: Când lucrați la un proiect, cum este procesul de creație ? Este cineva care e mastermind-ul la tot, sau contribuie fiecare cu câte ceva? Știu că ai zis că acum mai nou faceți și asta, dar ce poți să spui mai în detaliu ?
Andrei: La început eram doar eu , dar toți avem contribuția noastră de ceva vreme. Cineva vine cu o idee, ”Uite, asta e macheta, ăsta e scheletul.....” Așa ne înțelegem. Vine alt membru cu contribuții în funcție de inspirația fiecăruia, de direcția pe care vrem să o ducem, si facem totul la distanță. Fiecare trimite proiectul, mai adaug eu ceva mai înregistrăm și uneori schimb structura. Ne tot trimitem unul altuia și foarte rar, dar nu am avut decât câteva exemple de genul ăsta, mai schimb și în sala de repetiții sau în studio, dar asta când ne vedem.
Eu: Pentru versuri vă inspirați exclusiv din folclorul românesc sau mai există si alte influențe așa ca în cazul numelui ales pentru trupă?
Andrei: N-avem nici o piesă inspirată din folclorul românesc din punct de vedere al versurilor și versurile veneau ca un fel de cult de la mine. Eu am așa o tendință mai spre interpretabil, mai ales pentru că nu vreau neapărat ca ceea ce înțeleg eu din piesă să înțeleagă și ascultătorii. Îmi place să existe deschiderea asta și e ca o iluzie optică. De exemplu, pentru tine se vede cumva, pentru mine se vede altcumva.
Cum s-a democratizat creația muzicii s-a democratizat și creația liricii respective și mai vin și alții cu idei. Acum de multe ori eu doar vin și le corectez.
Eu: În continuarea întrebării urma să întreb dacă există și alte influențe muzicale, dar ai răspuns deja la asta, așa că te voi întreba următorul lucru: a existat vreodată un moment în viața voastră în care ați zis gata? „Nu ne iese treaba asta și hai să lăsăm moartă”? Sau au existat momente când era să se destrame trupa?
Andrei: Depinde aici, depinde și cum definești tu prin „ a nu îți ieși” pentru că financiar clar nu ne este bine. De exemplu, avem un singur om în trupă care are ca meserie ceva legat de muzică. Restul avem alte job-uri din care ne câștigăm traiul. Momente tensionate și mai fără de speranță, există în orice trupă. Dar uite că până acum am reușit să trecem peste.
Eu: Dacă tot am vorbit despre asta, ce v-a făcut să nu renunțați, mai ales având în vedere că promovarea trupelor din România este destul de precară, iar industria muzicală este si ea, la rândul ei, nișată?
Andrei: Industria nu mai e la fel de nișată ca atunci când am început și dacă ar fi din nou, cândva cred că se leagă de lume și de muzică. Anul ăsta, până la urmă n-am început proiectul ca să avem succes. Cred că cine începe un proiect muzical sau artistic, în general, ca să aibă succes, o face pentru motivele greșite. Și, cel mai probabil, nu va reuși să atingă succesul dacă vine, o să vină ca un simplu efect al pasiunii, al muncii și așa mai departe, iar noi după atâta vreme avem dedicația și pasiunea pentru muzică și ne inspiră lucruri noi.
Eu: Ce v-a determinat să vă înscrieți la Eurovision, respectiv la Românii au Talent? Doriți să bifați o hartă a concursurilor de genul sau este strategie de PR? Sau faceți asta pur și simplu pentru experiență?
Andrei: O strategie de PR este. Nu cred că o să mai participăm noi la alt concurs televizat că ni s-a acrit până peste cap. Pricina simplului fapt că am participat a fost Ovidiu. El a zis „Haide să ne înscriem!”. Toți am fost reticenți,dar am înțeles că ne-ar ajuta din punct de vedere al vizibilității și așa a și fi fost. Ne-am dus să ne promovăm, nu cu vreun
vis să reprezentăm noi România sau să ajungem nu știu unde, fiindcă astea sunt doar așa niște vise deșarte până la urmă.
Eu: Cum ați descrie această experiență? A fost una constructivă, v-a ajutat să evoluați ca trupă sau au fost, cum ai zis tu o experineță de genul „Nu mai vreau să fac asta niciodată”?
Andrei: Niciodată nu este o singură față a monedei,a fost și constructivă și distructivă, în sensul că stăteam cu săptămânile în
București, bolnavi de Covid sau nu, nu conta. Repetam de ne săreau capacele. Eu la vremea respectivă Aveam două Job-uri.
Știi nici viața noastră mundană din care ne câștigăm pâinea, nu ne ierta. Și jonglam cu toate, iar astfel am dat într-un burn-out destul de nasol. Asta a fost partea grea.
Nu că ne-a desființat juriul...Asta nu a contat pentru noi.
Eu: Cât de greu a fost să scoateți primul album și cum a fost procesul de creație, spre deosebire de Alveolar?
Andrei: Ce întrebare interesantă mi-ai pus ! În primul rând, când am scos primul album, eu eram student. Nu aveam mai multe instrumente decât acum, dar erau cumva mult mai la vedere prin casă, prima mea casă fiind mult mai artistică decât ce am acum.
Acordeoane și cimpoaie și fluiere peste tot și partituri . Tot merch-ul
E-An-Na era la mine acasă ,deci era ca la nebuni. chiar stăteam într-o casă bine izolată, iar muzica nu deranja nici un vecin. Înregistram de nevoie acolo și a fost o altă epocă a vieții mult mai rudimentară din punct de vedere al calității înregistrării.
Dar așa începe orice trupă până la urmă.
Alveolar a fost însă mult mai chirurgical aș zice că e cuvântul. Mult mai etanș, curățat așa din punct de vede al imperfecțiunilor. Să zicem că acestea tot exista, că nu suntem nici obsedați să facem totul mecanic, dar e odiferență de la cer la pământ clar.
Eu: Ce teme abordați în album și ce ați vrea voi să înțeleagă audiența când îl ascultă? Voi de unde ați pornit cu ideea și înspre ce direcție ați vrut să o îndreptați? Ați vrut să fie pe partea mai artistică sau pe partea mai nișată și accesibilă tuturor ascultătorilor sau puțin din amândouă?
Andrei: Eu personal, aș zice că partea mai artistică, dar e și o chestie legat de perspectivă, nici măcar doar pentru public, cât și pentru membrii în mod individual, pentru fiecare este altceva, un alt concept, fiindcă e cel mai colaborativ album de până acum, sunt destule piese care nu au pornit de la mine. Cred că jumătate de album sau mai bine, deci sunt amprente mult mai puternice ale personalității fiecăruia asupra Alveolar.
La un nivel de întreg, albumul ca și concept se axează pe dihotomia asta între frumusețe și suferință și cum sunt ele legate și pe ideea de refugiu: alveole de refugiu din fața suferinței, unde să te refaci după aceea tot tu, să poți să te convingi că „ok, o să ies înapoi afară, o să înfrunt suferința, fiindcă așa o să obțin mai departe frumosul”.
Avem o grămadă de piese pe line-up care spun povești foarte triste. Avem „Fagure negru” o piesă cu o poveste destul de dramatică in spatele ei.
Acest album este un adevărat roller-coaster emoțional.
Eu: După acest turneu de lansare a albumului, care este retrospectiva, credeți că mesajul vostru a fost transmis cum trebuie publicului? Pare acest proiect unul promițător?
Andrei: Nu cred că există cum trebuie, că altfel am fi politicieni. Clar, nu se transmite mesajul conceptual, așa cum e el în albumul de studio. Fiindcă oamenii nu de asta vin la concerte sau prea puțini vin de asta la concerte.
Oamenii vin la concert pentru experiență. Să se simtă bine.
Consumul de muzică Live e o comuniune. Nu suntem doar noi pe scenă, e ca în vechile vremuri tribale, cu toții contribuie împreună cu noi, noi ne mișcăm odată cu ei, facem hore, ne simțim cu toții bine împreună.
Mesajul se transmite, însă mesajul de la ei e alt mesaj decât cel pe care îl percepi dacă îți place să asculți E-An-Na și acasă în liniștea gândurilor tale.
Eu: Cum faceți față comentariilor negative pe care le primiți? Vă afectează într-un fel sau le luați drept comentarii constructive?
Andrei: Nu ne afectează deloc. Nici cele negative, nici constructive, suntem obișnuiți cu asta de atâta vreme, deja de vreo 8 ani de zile, am avut comentarii negative de la început.
Când ai o asemenea vizibilitate și chiar aveam în 2016 o super vizibilitate. N-o să fie toate părerile pozitive, pentru că este imposibil. Eu am învățat că e OK, lumea are păreri diferite, ar fi groaznic să gândim toți la fel. Asta ne face frumoși și asta ne face unici. Nu?
Este atâta muzică în altă parte, ceva tot o să-ți placă. Canalizează-ți energia acolo.
Nu lăsăm să ne afecteze părerile unor oameni pe
care nu îi cunoaștem sau dacă îi cunoaștem și nu le place,asta este bine, nu am făcut muzica să placă altora. Ăsta e un bonus, un bonus nespus de frumos, nu invers.
EU: Ce stiluri muzicale ați vrea să mai introduceți în repertoriul vostru și ați mai vrea să experimentați?
Andrei: Pe toate, în afară de trapp. Acum, din nou, depinde pe cine întrebi. Dacă îl întrebi pe Ovidiu, cred că ar vrea cu disperare să facem o astfel de colaborare.
Eu, de exemplu, m-aș duce în est, în Orientul Mijlociu și mai încolo. Eu sunt pe partea asta, foarte obscură.
EU: Care sunt planurile pentru viitor și cam ce ați vrea să faceți? V-ați gândit sau nu ce veți face mai departe? Unde vreți să duceți E-An-Na
Andrei: Până la moarte și dincolo de ea. Lucrăm la muzică nouă. Acum am restructurat destul de multe aspecte la nivel organizatoric, avem mai multe concerte. Pătrundem pe nișă, pe piețe noi, cu piesele astea mai non-metal. Am început să dăm și concerte acustice, am început să dăm un concert mai fără urlete, să nu se sperie bătrânii. Am început să ne adresăm unor categorii de public neobișnuite nouă.
Nu pot să-ți divulg ceva super definit în momentul de față.
Eu: Ce sfaturi ai da trupelor la început de drum, ce să facă ei
ca să găsească niște vizibilitate?
Andrei: E bine să cauți vizibilitate, dar nu e OK să faci din asta primul scop . Clișeicul „Fi tu însuți!” este foarte adevărat și așa, la modul general, poate nu îți dai seama ce înseamnă. Când îl auzi îți dai seama în situații concrete , „aș vrea să fac ceva anume, dar hai să mă uit la alții, cum fac?” și îți dai seama că nimeni nu a făcut la fel cum te gândești tu.
S-ar putea să fie un eșec. Este adevărat. Întrebarea este însă dacă ești dispus să-ți asumi și dacă crezi atât de tare în ideea respectivă.
Eu: Asta a fost și ultima mea întrebare. Mulțumesc foarte mut!
Andrei: Cu mare drag!
La final am făcut și această poză ca dovadă a unei ieșiri reușite și a unei discuții interesante despre muzică, industria muzicală din România și dedesubturile ei, și sincer tare mi-ar fi plăcut să stau mai mult de vorbă cu Andrei pentru că este un om absolut fascinant, dar nu e așa? Fiecare om are o viață personală, iar timpul trece mai repede decât ne așteptăm, dar ne-am promis unul altuia să ne mai vedem la o bere cu următoarea ocazie.
Eu vă mulțumesc mult că-mi suneți alături și sper încă odată că v-a plăcut.
Nu uitați să faceți mereu ce vă place, să vă alimentați pasiunile de câte ori aveți ocazia și să vă mai încântați din când în când urechile cu muzică bună!
Până data viitoare, pace și iubire!!!
