Dan Costea: „Când i-am cunoscut pe cei de la Linkin Park, aceștia erau doar niște copii”

EU: Mersi mult că ai acceptat să iei parte la proiectul meu de suflet! Voi începe prin a te întreba: Cine ești tu? Ce ne poți spune despre Dan Costea? Cum a început totul și cum s-a format COMA ? Care este povestea voastră?

Dan Costea: Sunt Dan Costea și fac parte din formația COMA. Sunt chitarist, compozitor și muzician. Nu sunt textier, dar în rest sunt de toate, produc și fac și mix și grafică pentru COMA și e cumva sufletul meu de mai bine de 23 de ani. Totul a început când m-am apucat de cântat undeva în liceu, cred că în altă formație de asemenea , ea se numea Lazy Poms și a fost formația pe care am făcut-o eu atunci. La momentul când am început trupa, nu era nimeni din componența actuală. Foarte repede l-am luat pe Răzvan (Piticu’) care cântă și acum cu noi la tobe. El a fost la formația mea de atunci. Lazy Poms, care a durat 2 ani, era o trupă de început, abia învățam să cântăm, mie mi-a plăcut foarte mult îți dai seama. Pe atunci îmi plăcea foarte mult Kurt Cobain care mi-a dat aripi și m-a învățat că trebuie să studiezi infinit ca să fii cel mai bun chitarist ș.a.m.d. Pur și simplu trebuie să transmiți oamenilor nivelul de emoție și de energie și asta m-a inspirat pe mine și pe Piticu’ să facem trupa. Tot împreună cu Piticu’ , l-am cunoscut și pe Barbu, care cântă ca bassist la formația E.M.I.L. Cred că atunci l-am cunoscut și pe Călin care a
fost chitarist și în COMA acum foarte mulți ani, cam în urmă cu 10 ani, 12 ani, nu mai știu. Și am făcut formația Ska
Burger. Formația asta doar a cântat o muzică Ska Punk care a născut niște melodii foarte haioase. Una dintre ele este „Bruzli vs Vandam” pe care am reinterpretat-o și noi în COMA. Altă melodie a fost „Copacii înfloriți”
pe care au adoptat o băieții de la E.M.I.L acum mai mulți ani și au păstrat-o ei . Din acest capitol s-a făcut mai târziu COMA.
Nouă ne-a luat ceva timp să reușim să prindem la public în momentul ăla .De exemplu uite că E.M.I.L au fost foarte populari în anii 2000, chiar și pe la sfârșitul anilor 90’. Au prins chiar bine. Din formula trupei, am fost eu cu Cătă, cu Călin și Piticu’, cei care ne-am unit să formăm o trupă
separat în primă fază. Cătă la momentul ăla era și el cu alți băieți care îi erau prieteni de facultate și atunci la începutul anilor 2000 ne-am hotărât cum vrem să se numească și trupa în sine. Totul a pornit de la inaugurarea unui nou
club din București cu același nume, iar acest fapt ne-a dat de gândit că ar fi o idee bună ca și trupa noastră să se numească așa. Plus că se potrivea foarte bine cu ce cântam la momentul acela. Cu starea de comă, starea din care îți e greu să te trezești și să revii la viață, ceea ce poate să te ucidă cu adevărat. Era o combinație de versuri frumoase și putere sau agresivitate pe care ne-o atribuie Cătă prin versurile lui și felul de a cânta. Atât bâta, cât și pana care fac parte din logo-ul formației, mă reprezintă pe mine și pe el. Toată formația dă totul de fapt peste cap și face publicul să sară, în special pe această parte mai hard și mai agresivă a muzicii. Cam asta e COMA. De aici a pornit și uite așa este ceea ce vedem în ziua de azi.

EU: Foarte interesant parcursul vostru! De ce ați decis totuși să faceți tranziția asta de la nu-metal, de la punk și să fie cumva mai pe zona asta alternativă?Cum a ajuns la ultimul album, de exemplu, cum ați trecut de la o extremă la alta ?

Dan: Nu am trecut conștient. Încă există elemente de nu-metal. Nici când ne-am format nu am vrut să facem neapărat nu-metal. Am făcut o combinație. COMA este o combinație din ceea ce ascultă fiecare la casa lui și încercăm să ne vină ideile și uite că este ce iese .Cu siguranță, n-avem cum să tăiem 23 de ani ,dar cred că un film există în ceea ce facem. Și asta se datorează,muncii, gândurilor, și abordării fiecărui: bassul lui Gogoașă este de exemplu nelipsit din piesele noastre.De 20 de ani și până acum, dacă asculți cu atenție îți poți da seama că sună la fel de „ Gogoașă”. Fiecare dintre noi avem felul lui de a aborda . Da, a evoluat în alternativ ceea ce facem, deoarece cred că e foarte relevant pentru ceea ce trăiește fiecare dintre noi. Este ceea ce ne reprezintă în 2023, pe când versurile din 2000 nu mai au același impact, stadiul în care eram atunci și e normal acum să avem o ușoară schimbare de stil . Tot timpul am fost deschiși la asta. Niciodată nu ne-am cramponat. Am luat puțin din ceea ce ascultă fiecare la el acasă și pot spune că este așa o sălățică cu de toate.

Eu: Cum a fost să cântați pentru trupe precum Linkin Park, Deftones, Sepultura, Korn (preferata mea)? Mi se pare un lucru foarte mare, mai ales în ceea ce privește faptul că la începutul anillor 2000 era foarte greu ca o trupă din România să ajungă să cânte pe scenă în deschiderea unor trupe atât de mari.

Dan: Noi am avut mare noroc de Hefe și poate cu siguranță a fost și muzica potrivită ca deschidere a acelor formații. Au fost formații care ne-au influențat și ne-au ajutat să facem ceea ce facem. Hefe a intrat încă de la începutul de 2000 în industria asta muzicală , în a organiza el concerte, el venea cu bani din buzunar. Și voia neapărat să îi aducă pe Deftones, dar nu ne-am gândit că face asta cu adevărat. De fiecare dată eram întrebați de către organizatori „Nu vreți să cântați acolo? Hai să facem să fie bine.” Și da, se spune „Never meet your idols” , dar la noi nu se aplică, deoarece îmi doream foarte tare să îi revăd. Eu și cu Hefe avem o amintire foarte simpatică din 2009 sau chiar 2000. Am fost la un concert Deftones în Viena și acolo erau niște autocare. Noi așteptam să luăm o semnătură de la solistul vocal din formația Deftones, dar i-am văzut pe cei de la Linkin Park așteptând să urce pe scenă pentru a cânta în deschidere. Aceștia erau niște
copii efectiv, abia au început să cânte sau poate cântau deja de ceva vreme, dar noi nu îi văzusem niciodată și ei cântau în deschidere ca o mică formație de care nu știa nimeni. Și ne-am făcut poze cu ei acolo în anii 2000,
acolo la autocar și uite așa i-am cunoscut before they were cool. Și le-am spus că avem și noi o formație în România și că și noi avem concerte foarte faine. Mulți ani mai târziu, am realizat că am cântat în deschidere la niște staruri foarte mari.

Eu: V-ați așteptat să aveți atât de mult succes pe scena românească atât de repede? Cum a fost pentru voi reacția publicului?

Dan: Nu știu dacă e repede, dar cumva în adâncul sufletului speram ca la un moment dat să primim această apreciere, dar nu am știut că o să se întâmple. Când ești tânăr, vrei
să cucerești lumea și te interesează și ce o să se întâmple. Dar mă bucur că după 20 și ceva de ani încă avem multă lume în față la concerte. Sunt concertele sold-out și lumea se bucură cu noi și de noile cântece pe care le facem și s-a creat așa o familie foarte, foarte frumoasă. Dacă vrei să faci ce facem noi sau în stilul ăsta mai puțin cunoscut pentru mase mari de oameni e nevoie de răbdare și e adevărat că de ne-am bucurat încă de la început că am reușit cumva să câștigăm atenția publicului. Am avut sold out în 2007 la lansarea albumului „Nerostitele” și la albumul „Somn” în 2001. Am văzut că erau sute de oameni care veniseră pentru noi, deși nu era internetul în floare, deci ne-am bucurat cumva . Ne-am născut sub o stea norocoasă ca formație cred.

Eu: Cum a fost colaborarea cu Bill Gould ? Cum ați reușit să luați legătura cu el? Cum ați ajuns să colaborați?

Dan: Tot prin Hefe. El a ajuns să îl cunoască făcând concerte cu niște trupe pentru care era el manager sau ceva de genul. El a ajuns în România cu formațiile astea. Dacă îmi amintesc eu bine, a reușit să îi aducă pe cei din trupa Korn sau ceva de genul ăsta. Așa l-am cunoscut pe Bill Gould, am reușit să obținem legătura cu el și într-un moment propice i-am propus, deoarece noi lucram atunci la un nou album și l-am întrebat dacă vrea să cânte și el la bass într-o piesă de-a noastră. A fost foarte încântat, cred că a fost ceva exotic pentru el, mai ales că era pentru prima oară venit în România. A fost mai presus de cuvinte să îl avem acolo și să știm că a cântat pe albumul nostru. Nu avem foarte multe colaborări, dar cele pe care le-am avut putem spune că suntem mândri de ele.

EU: Cine se ocupă cu crearea pieselor în trupa voastră? Sunteți toți implicați sau se ocupă doar o persoană de partea asta?

Dan: Suntem toți care contribuim la piese, venim cu idei fiecare dintre noi și încercăm să transformăm ideea cu care vine unul dintre noi și se transformă în ceva ce place la toată lumea sau sună a COMA. Singurul lucru la care nu ne băgăm sunt versurile pe care le face Cătălin. Deși am și eu părți cântate în formație, el este cel care scrie versurile, eu nu mă bag peste versurile lui. Îmi place poezia pe care o face el și nu aș putea niciodată să mă ridic la nivelul lucrurilor pe care le face el, motiv pentru care de la al 2-lea album nu m-am mai băgat la versuri. Doar la primul cred că m-am implicat, am băgat și eu niște versuri, dar nu ceva de care să fiu mândru, așa că l-am lăsat pe el să se ocupe de treaba asta. Ca muzică, cu siguranță ne implicăm toți.

EU: Ce poți să îmi spui în mare despre poveste fiecărui album în parte? Aș vrea să aflu mai multe și despre albumul nou „Acordul părinților”, de unde v-a venit ideea și să vă implicați copiii în album?

Dan: Povestea fiecărui album nu o mai știu foarte bine, dar primul album se numește „Somn”. El a fost făcut din piesele pe care le-am produs la momentul respectiv și nu a fost nicidecum un album conceptual. În anii 2000 am avut o dorință foarte mare să facem piese, deci primul album a fost pur și simplu o adunătură de cântece. Nu ne-am permis la vremea aceea în România să facem niște înregistrări care să sune cum suna Deftones de exemplu tot la acea vreme. Aveam totuși pretenții de formație tânără, voiam să sune cât mai modern. Singurii care sunau bine la acea vreme erau Vița-de-Vie, erau ceva foarte departe de ce puteam face noi la momentul ăla.

Am înregistrat la noi acasă, unele voci se puteau dubla pe atunci. Înregistram acolo în întuneric, printre haine.

A fost foarte funny în momentele alea înainte de a lansa proiectul final, am tras o mulțime de reglaje unul peste altul, dacă s-a putut. Apoi în 2007 sau 2006 a apărut „Nerostitele” și am participat și eu cu vocea mai mult și cu 3/4 cântece cel puțin așa înstrumental. A fost un album care a avut piese precum „ Coboară-mă-n rai” și „ Cântă-mi povestea” care au fost un mare succes până și în prezent.

Apoi am făcut un album mai light, acustic, încercam să ajungem la mai multă lume de când ne-am apucat de muzică în 96', fiecare dintre noi tânjeam la asta. Deftones, deși aveau muzică agresivă, varianta lor acustică suna mai prietenos și atunci am încercat să facem și noi un album acustic și am reinterpretat cântecele pe care le aveam, vedeam că nu sună la fel ca cele electrice. Pleacă de la aceeași idee piesa și are aceleași acorduri, același refren. Instrumentalul însă este total diferit și acordat acustic, fiind reinterpretată piesa cu totul. A fost puțin challenging pentru noi, iar de atunci încoace încercăm să dăm pieselor noastre și o variantă acustică.

Între timp a dispărut din peisaj Călin, chitaristul nostru și l-am adoptat pe Matei, care a reușit să ne scoată din impasul nostru, deoarece Călin era un tip foarte dornic să

să vină cu ideile lui și noi încercam să le facem să fie valabile pentru toată lumea, nu doar pentru el.

Cred ca asta a fost atunci discuția in formație și ne-am dat seama că nu mai putem continua pe drumul ăsta împreună. Ne-am dat seama că de ani de zile nu mai puteam să scoatem piese noi și am încheiat colaborarea cu el. Apoi am colaborat cu alți chitariști și am ajuns să colaborăm cu Matei care a și rămas până în ziua de astăzi chitaristul formației și sperăm să rămână membru pentru totdeauna. Nu suntem genul care să schimbăm membrii, ăștia suntem, ne place să fim statornici. Am reușit să facem albumul „Orizont” care a apărut în 2016, am lucrat mulți ani așa și lucram la câte o piesă până când s-au adunat mai multe
și atunci le-am pus pe toate pe albumul „Orizont”.

Putem spune despre albumul ăsta că este un adult matur chiar, deoarece sună mult mai bine. În sfârșit am reușit să facem și noi un album care să sune cum trebuie.

Ulterior, am început să lucrăm la piese până când avenit pandemia. În pandemie aveam aproape gata album din ăsta tot așa în stilul „Orizont”, vesel,cu melodii de sărit,melodii mai hardcore combinate și cu melodii mai
lente. Așa facem noi albume și așa știm să facem muzică, dar când a venit pandemia ne-am dat seama că nu putem lansa albumul ăla pentru că am nevoie de oameni în fața
scenei. Nu ne plăcea să lansăm un album pe care să-l asculte pe canapea și eu să-i cânt acolo, să sară să rupă capul și nu avea unde. Și l-am pus deoparte. Pentru că nu avem ce să facem și creativitatea ieșea din noi din toate
părțile, ne-am dat seama că putem să facem un altfel de album un precursor albumului pe care l-am pus într-un sertar și a fost diferit acum. A ieșit acest „Acordul părinților” care are o abordare ușor diferită. Are niște părți
electronice pe care le-am căpătat eu, poate stând mai mult cu calculatorul în brațe acasă, am ajutat la influența asta ușor electronică, am încercat să produc niște sunete mai întâi,să mă ocup de producția cântecelor pe care le-am făcut și uite așa am ajuns să tragem, iar la noi acasă, așa cum am făcut în 2001. De data asta acasă înseamnă la noi la studio. Și ne-a plăcut cum iese din prima și așa am lăsat totul. L-am produs eu. Ce înseamnă asta?
Înseamnă să decizi exact, ce să mixezi când trebuie, să-ți aduci sunetele care îți plac în melodie și să să pui globuri să zic așa, să împodobești bradul.

Cu conceptul pieselor și versurile a venit Cătă.

Le-a gândit ca pe un mini album.
Este un album de 20 de minute care are foarte multă esență și foarte mare greutate zic eu. Ele sunt făcute piesele să fie 2 câte 2, o piesă o anunță pe cealaltă . Dacă le asculți așa una după alta, o să-ți dai seama că e o
piesă foarte liniștită și iubibilă și a 2-a este puțin mai dark și are și o izbucnire de chitară. Și prin toată balanța asta s-a gândit Cătă tocmai din cuvintele lui ca să vorbesc un pic despre concept, de ce se numește acordul părinților? Pentru că atunci când într-o familie există echilibru și
când stă echilibrul ăsta în familie ține doar de acordul ambilor părinți să se asigure că lucrurile merg în armonie și totul este ce trebuie, atunci copilul din tine are acordul să facă anumite lucruri. Se numește acordul părinților, astfel încât albumul din sertar despre care vorbeam
mai devreme pe care l-au făcut înainte ca pandemia să apară acela am vrut să se numească „Petrecerea copiilor”
Când vom avea „Acordul părinților” o să urmeze Petrecerea copiilor” și Petrecerea copiilor” va fi un album mai hyped așa și foarte pumped de distracție și de sărit și de abia.
aștept să vină și albumul ăsta.

EU:De ce apar în mod special copiii voștri pe coperta „Acordul părinților”? De ce nu v-ați gândit la altceva?

Dan: Cred că a venit servită cumva, mai ales având în vedere că noi știm deja că o să urmeze „Petrecerea copiilor ” și aveam deja în minte imaginea asta. Ce ar fi ca niște copii să țină la spate cele 6 elemente care apar și în calcul pentru fiecare piesă. „Calista” e prima, ca urmare are în mână această o bombă roz. Și pe fiecare piesă, pentru fiecare stare. Fiecare element din ăsta reprezintă ceva. Îți dau 2 exemple: din Calista, vorbim despre conflict și atunci elementul ăsta este mărul care este mărul acela mușcat, Mărul Discordiei de unde se iscă scandal și ea fiind o piesă care vorbește despre conflict. Aurora e o bombă roz care e despre dimineața de bucurie ce îți pune în față o nouă zi frumoasă pe care poți să o oferi tuturor și atunci de asta
este o bombă roz care explodează, dar nu pentru că este ceva nasol, ci pentru că explodează cu bucurie și cu lucrurile frumoase care se întâmplă în viața noastră.
Și atunci am stabilit că fiecare piesă are aceste 6 elemente Ar fi fost drăguț ca aceste elemente să existe fizic în mâna unor copii, ele fiind 6: automat 6 mâini, deci 3 copii și întâmplarea face că la momentul ăsta eu să am un băiat care are 7 ani, fetița lui Cătă are 6 ani și a lui Gogoașă are 5
ani, potrivit la fix, 2 fetițe și un băiat să fie pe coperta acestui album.

Fiecare element care apare pe albumul ăsta înseamnă ceva și au un pic de descriere în versuri

EU: Și acum ca să trec la viața ta de zi cu zi, tu cum te împarți între COMA și ce faci tu ca designer? Am auzit că ești designer, grafic.Există vreo persoană care se ocupă doar de muzică în trupă sau și restul fac altceva?

Dan: Majoritatea dintre noi lucrăm, avem și altceva în afară de asta, adică mai câștigăm bani nu doar in formație. Eu lucrez ca graphic designer, asta fac în principal. Numele jobului meu în limba română este grafician publicitar în care face afișe pentru reclame. Este o
meserie foarte mișto și mă simt bine și o fac bine pentru că este o meserie creativă, este o meserie la care trebuie să vii cu idei lucru care se întâmplă și în COMA când vorbesc despre o melodie pe care trebuie să o faci.
Vorbim despre un tricou pe care trebuie să-l fac pentru COMA sau fie că vorbesc despre o reclamă la bere,e tot creativitate. Acolo este o treabă complet comercială față de coma, care este pentru astfel de treburi și atunci mă ajută și într-o direcție și în cealaltă.
EU: Care este cea mai importantă și mișto parte în
ceea ce privește publicul al oricărei trupe și crezi tu că e cel mai important ce vă face să ziceți „Da am făcut o treabă bună aici la concert și mai venim în
orașul ăsta”? Vrem să stăm cu oamenii la o bere după?

Dan: Cel mai mișto este atunci când primești feedback ul pe care ți-l imaginezi, momentul în care te urci pe scenă și lumea îți strigă numele, înseamnă că ai făcut ce trebuie. Când s-a terminat concertul și ești mega transpirat și te bucuri de concert până când lumea strigă în continuare numele înseamnă că ți-ai făcut treaba bine. Faptul că se primește energia asta de la public este ce te face să mergi mai departe și să-ți dai seama că ai făcut o treabă,
știi? Noi suntem o formație care a comunicat foarte mult și ,zic eu, bine cu publicul nostru. Nu suntem genul de formație care să lucrăm pe scenă, ne cântăm melodiile și plecăm acasă,ci vorbim în timpul concertului cu oamenii. Înțelegem ce se întâmplă acolo. Totul e foarte fun și ne dăm seama că am crescut împreună cu niște oameni de
care cred că ne merităm unii pe alții.

Avem în noi puterea asta cumva de a aduna oamenii. Ne-am și impus-o. Au fost niște concerte la care am fost invitați să cântăm la ceva festival al berii prin 2014 și la festivalul ăsta eram conștienți și știam unde mergem, mergem într-un loc unde oamenii mâncau mici și beau bere. Nu știam cine o să ne asculte sau ce-i cu oamenii ăia că nu erau plătitori de bilete la un concert. Puteau să vină toți nasoii la o astfel de zi, motiv pentru care ne-am zis că trebuie să ne facem treaba exemplar și să vorbim și cu oamenii aia să îi poată atrage.

Și până la urmă ne-am înțeles, știm că ne-am înțeles bine împreună și a ieșit super mișto . Da, cred că trebuie să-ți
și dorești să te faci înțeles de acei oameni.
Vrem să vă vorbim astfel încât să înțelegeți ce facem aici. S-a întâmplat de fiecare dată ca publicul să reacționeze și să fie bine.
EU: Au fost vreodată momente când ai simțit că vrei să renunți la COMA și să te întorci la viața ta normală și liniștită?

Dan:Cred că n-am avut niciodată cu adevărat sentimentul ăsta. Am avut my down moments. Când poate am obosit foarte tare și făceam prea multe lucruri deodată și am avut dacă există burn-out, și când am făcut albumul în 2006 am fost un pic absent așa, dar niciodată nu m-am gândit la asta. Este viața mea, mi-am tatuat-o pe mine și nu am cum să renunț la asta deja formația face parte din mine de mai bine de jumătate de veac. Formația mea asta este un medicament, și băieții sunt băieții mei,nu pot să renunț la asta, nu mă văd nefăcând asta.

EU: Crezi că există vreo rețetă a succesului sau ceva ce poate face orice trupă să își păstreze vizibilitatea, să rămână ei autentici și să se facă plăcuți de public și, după cum ai zis tu, chiar și după 20 de ani de zile?

Dan: Nu știu, dar ingrediente cu siguranță există încă unul din ingrediente ar trebui să fie ambiția. Unul pe care nu îl controlezi, este talentul, dar nu știi ce înseamnă talent în 2023. Perseverența cred că este un ingredient foarte important, pentru că lucrurile nu se află peste noapte sau în cazul nostru cel puțin nu s-a întâmplat peste noapte . Astea sunt niște ingrediente pe care le văd...eu rețetă, nu văd rețetă, nu cred că există o rețetă să funcționeze. Vorbim aici de muzica pe care o faci din suflet și de lipsa asta de compromisuri pe care o facem noi. Nu am făcut niciodată compromisuri, sunt lucruri de care suntem mândri. Și chiar și când au fost niște proiecte, mai challengeing și mai în afara zonei de comfort: de exemplu, am fost invitați împreună cu Carla's dream, să ne cântăm piesele în stilul altcuiva și am spus da chiar dacă eu acasă nu ascult Carla's Dreams, apreciez ce face omul ăla. Am făcut o piesă de-a lui în stilul nostru și a ieșit foarte bine.
EU: Așa pe final, ce dorești să le transmiți ascultătorilor fanilor COMA?
Dan: Le transmit că mă bucur că sunteți în continuare alături de noi și abia aștept să vă bucurăm în continuare cu muzica pe care am făcut-o și stă să apară. Ne vedem la concerte. Și sper să ne vedem sănătoși!!!