Mulți poate ați auzit deja de RATB. Mai ales persoanele născute și crescute în București. Ați fi surprinși dacă ați afla că RATB nu este doar o companie cunoscută de transport „dă pă Capitală”,
ci este chiar abrevierea trupei Robin and The Backstabbers, trupă care își are bazele în București.
Cred că era cam luna februarie, în timpul sesiunii, când m-am dus să-i văd în FORM la concert pentru că mi-era sincer dor să-i văd live, acum că îi ascult mai des și devin o fană tot mai înrăită pe zi ce trece.
Versurile lor unice, pline de umor și jocuri de cuvinte ce se pot înțelege doar de adulți, da nici măcar de ei, au făcut furori în rândurile tinerilor de vârsta mea sau în mod surprinzător, în rândul adolescenților. Aflându-mă așa în febra asta a jurnalistului care face asta din pură pasiune, mi-am zis că „Ce am eu de pierdut? Hai să-l întreb pe domnul Robin ( pe numele său real Andrei Proca) dacă pot să-i scriu o serie de
întrebări și să văd poate aflu mai multe despre acest artist genial și enigmatic”. Răspunsul lui a fost scurt și la obiect: „Dă-mi mesaj pe Messenger și facem!”
Așa că iată aici conversația noastră și cum a decurs totul:
Eu: O să încep cu o întrebare banală și anume: De ce „Robin and The Backstabbers” și nu „ Robin &Co”, „ Robin and the Witchunters”, „Robin și atât” etc.? Cum ai ales sau ați ales numele trupei? Pur și simplu...de ce?
Robin: Voiam să fie ceva care să sune a Tom Petty and The Heartbreakers însă Tom Petty and The Heartbreakers era deja luat. Dar ține minte, nu căutam de fapt nume adevărate de formație, nu urma să existe propriu zis o trupă, era mai degrabă ca și când ai căuta un nume de profil cu care să postezi un comentariu pe YT sau mai știu eu ce.
Dacă știam că formația va deveni cunoscută și că va trebui să repet acest nume (și povestea lui) de atâtea ori,
i-aș fi zis Natașa și aș fi zis că ăla e numele meu, chipurile.
Eu: Trupa voastră (cred că și tu realizezi asta) este una unică în România, cel puțin din ce mi-am dat eu seama, având un sound absolut autentic aș putea spune. Există
vreo trupă sau vreun artist care v-a inspirat să cântați în modul în care o faceți sau sperați să fiți voi Făt-Frumos din lacrimă care vine cu ceva fresh și salvează industria muzicală din România ?
Robin: Multă lume ne-a inspirat,multe bilete am cumpărat, de la multă lume am furat....Meserie, cel puțin. Pe mine Partizan m-a vrăjit din prima secundă. Ne-au arătat că poți face imens de mult cu foarte puțin și că e mișto să faci mare artă fără ca lumea să se prindă
neapărat că faci mare artă. Nu e treaba nimănui să salveze nimic,fiecare duce pianul un etaj mai sus și fii fără grijă, tot îl preia cineva și-l duce mai departe. Și ce e frumos e că pianul nu ajunge niciodată în casa cuiva, sunt doar etaje peste etaje, tropăit și fluierat pe scări. Până pe acoperiș, de unde va fi aruncat poate cândva în căutarea unui Alt Mare Acord. Dar asta e altă poveste, pentru altădată. Mulțumesc de compliment!
Eu: Ai crezut vreodată că, după debutul vostru din 2010 ( te rog să mă corectezi dacă greșesc) până în prezent, aproximativ 13 ani mai târziu, veți ajunge atât de
cunoscuți și de apreciați în special de generațiile tinere? Cele până în 30 de ani? Cum te face să te simți acest lucru?
Robin: În 2009, 2023 părea literalmente imposibil. Suna ca 2093. Sunt foarte recunoscător oamenilor din acest viitor imposibil, mai tineri decât vom fi noi vreodată. Când ei și ele pleacă de la concert mă simt ca ofițerul care-și trimite soldații mai departe, într-un război despre care el are doar imagini vagi. Mulțumesc din nou, întrebarea ta conține un foarte mare compliment.
Eu: Cu mare drag! Când aveam 9/10 ani nu mă gândeam că o să ajung așa mare fană a muzicii voastre.
Ascultam fără să înțeleg mare chestie, dar m-am îndrăgostit de voi pentru felul în care mereu v-ați jucat cu cuvintele. I was vibing on SPNZRTR la 10 ani dacă îți vine să crezi. Aici vine următoarea întrebare, având în vedere că tu ești cel care scrie versurile pieselor: Inspirația pentru versuri vine în urma viselor pe care le-ai avut cu o seară înainte sau în urma unei cugetări filosofice cu tine însuți? Te trezești dimineața, faci un rebus și-ți zici „Hmmm oare cum ar suna o piesă în care să folosesc: cană, grinder, undiță și paste cu pesto și să le fac să sune poetic!” sau cum reușești să scrii melodii atât de creative în care cumva se regăsește și publicul?
Robin: Oh nu știu cum să răspund. Nu cred că arta este o transmisiune tainică de altundeva pe care artistul o interceptează și o salvează pe un drive.
Astea fiind zise, cântecele se scriu totuși singure cumva, poate cu niște mici sugestii vai de ele din partea
scriitorului. Mi se pare că un cântec e cu atât mai meh cu cât conține mai mult din autorul lui. De obicei e plicticos să ți se povestească un vis, dar e atât de tentant să fii chiar tu cel care povestește.
Eu: Încă o întrebare banală, zic eu: Când erai mai mic sau mă rog, în urmă cu 10-15 ani înainte să existe RATB, te gândeai vreodată că vei face muzică, că vei deveni
artist? Sau ăsta a fost visul tău ?
Robin: Nu voiam să cânt pentru că nu știam că aș putea cânta. După care mi-am dat seama că pot cânta, dar prost, ceea ce am făcut mult timp, cu un entuziasm aparent molipsitor. După care mi-am dat seama că pot cânta și bine, ceea ce fac pe ascuns, cu rezultate ce variază teribil în funcție de variabile necunoscute.
Eu: Cum ai evoluat ca artist, ai avut alte proiecte muzicale în trecut despre care îmi poți da mai multe detalii?
Robin: O să dau doar niște nume— Nivelzero, Blinding White Light, Mars Pontiac, Filament, Dj Robot, Pussy
Tsunami, Fantasimo, Arnold Einstein, Toma Necredincioșii, Little Black Sandwich,Harghita Hargita (HR).
Detalii: vezi pe ambalaj
Eu: Cum ai găsit oamenii potriviți cu care să lucrezi și cu care să înființezi trupa? A fost greu sau ți-a fost relativ ușor?
Robin: A fost ușor pentru că n-am apelat la nimeni. Doar am zis prietenilor mei ”Hai să ne facem că facem o formație”. Restul e în desfășurare, nu știu nici eu care e treaba.
Eu: Crezi că există vreo rețetă a succesului? Un mod prin care trupele la început de drum pot câștiga vizibilitate și simpatie din partea publicului?
Robin: Da, există o rețetă a succesului, și anume să fii vizibil întâmplător la momentul potrivit.
Să fii dezorientat și să faci greșeli dar să fii totuși al vremii tale. Dacă nu greșești nu reușești. Nu depinde de tine. Dacă ți-ai propus ceva și ți-a ieșit înseamnă că ai eșuat.
Eu: Interesantă filosofie! Care este cea mai mișto amintire pe care o ai în legătură cu RATB? Există ceva ce
te-a marcat din timpul, concertelor, înregistrărilor producerii de piese etc.? Ce te face să zâmbești și să zici „Mamă, îmi aduc aminte când....ce mișto a
fost atunci!” sau ceva de genul?
Robin: Prima dată când am participat la un festival și am petrecut toată noaptea-n backstage cu Implant Pentru Refuz, noi,ultimii nimeni, primiți inexplicabil în casa mare de la stradă. Era o fericire ireală, era ca și când ne-am fi plimbat băuți prin rai spărgând parbrizele de la Merțanele celor drepți, dragii de ei.
Eu: Haha mișto amintire!
Aproape ai răspuns la toate întrebările, dar am și eu câteva curiozități înainte să terminăm de tot. Piesa mea preferată ( mai nou) este Natașa. Nu știu de ce,dar îmi place extrem de mult povestea ei. Și totuși, cine este Natașa asta,
fata misterioasă și suicidal ce lasă în urma ei...nimic? seamănă puțin cu Alaska a lui John Green dacă mă întrebi pe mine. Care e totuși povestea acestei melodii care pe mine mă face să sar în sus și în jos când o ascult?
Robin: Nu știu, trebuie să-l mai ascult puțin, poate avem percepții diferite. Ce știu e că a pornit de la niște versuri care nu au mai ajuns pe versiunea finală. Le-am cam uitat. Am pierdut foile. Îmi place uneori să mă gândesc la ele, așa uitate cum sunt. Am aprins o dată bețișoare de-alea scânteietoare și le-am aruncat unul câte unul
de la balcon, făcând scântei în cartier. Ăsta a fost un imbold. Plus faptul că iubirea durează, ca mandatele de președinte. Și contează, ca nota de plată.
Eu: Care este piesa sau piesele care îți place cel mai mult să o sau să le cânți în performanțele voastre live?
Robin: Îmi place orice se potrivește momentului. Și orice vine frumos după ce-a fost înainte. Când un cântec se apropie de sfârșit arunc un ochi pe setlist, să văd ce urmează să cântăm. În unele zile mă bucur de ce văd, în altele nu, chiar dacă văd poate același lucru.
Eu: Șiii....îmi poți da vreun hint dacă urmează sau nu să scoateți piese sau album nou în viitorul apropiat? Care sunt rezoluțiile anului 2023? Poate 2024?
Robin:Toată lumea știe că, oricând îi întrebi asta, artiștii sunt forțați prin lege să spună că lucrează la capodopera lor teribilă, totală și definitivă. Cine sunt eu să fiu
mai cu moț.
Tradiția ne duce pe toți spre măreție și spre procesul verbal de după. ”Stați să vedeți, dom procuror, a
fost altfel, nu cum zice ăștia.”
Eu: Atât cu întrebările mele! Mulțam fain că ai acceptat!
Robin: No Problem m'dear! Plăcerea a fost de partea mea!
Gata și cu acest interviu dragilor! Sper că v-a plăcut și că poate v-a tentat și pe voi să luați „Un gât de vodkă și un pumn de aspirină” așa cum ar spune și versurile unei piese de la ei (voi trebuie să o căutați) și poate vă tentează să ascultați și voi niște RATB în drum spre, școală, muncă, spital dacă nu ați făcut-o deja.
Mulțumesc că-mi suneți aproape și stay tunned for my next projects! Vă pup!!
